Astăzi vreau să vorbesc deschis despre o rușine națională care este, din păcate, sinonimă cu imaginea României în lume: traficul de persoane.
Țara noastră este de 35 de ani o destinație preferată pentru prădătorii sexuali și pedofili, dar și o pepinieră pentru rețelele de prostituție sau cerșetorie din Occident.
Legendele urbane absolut oribile despre traficul de organe, copii dispăruți fără urmă, în urma unor procese de adopție dubioase și instrumentate de la cele mai înalte niveluri administrative, sunt, la rândul lor, acoperite de o tăcere complice și suspectă.
Pentru ignoranți și ipocriți, aceste adevăruri par revoltătoare și exagerate. Ca ziarist de investigație trecut printre toate umbrele societății, pot să vă asigur că ceea ce spun acum știe orice agent de poliție din țară și este aproape o banalitate pentru serviciile secrete.
Nu există o umilință mai mare pentru o națiune decât să își lase copiii șii tinerii în ghearele acestor prădători. Să nu fim naivi: de la interlopii agresivi și înfricoșători care guvernează astăzi cartierele și comunitățile din întreaga țară, circuitul sumelor colosale adunate din exploatarea acestor victime urcă până la vârful administrației și și ierarhiei politice.
Ca să înțelegeți pe deplin indignarea și revolta mea, priviți în jur și veți vedea și auzi larma întreținută de sutele de ONG-uri, influenceri și activiști care luptă cu discriminarea, se bat pentru egalitatea de gen și drepturile femeilor. Este zgomotul de fond care acoperă tragediile despre care am scris mai sus.
Am văzut zeci de cazuri în care afirmații neconforme cu morala neomarxistă s-au transformat în capete de acuzare, pe baza cărora personaje publice au fost hăituite luni de zile și puse la stâlpul infamiei.
Nu am văzut încă niciun predicator progresist declanșând o campanie reală împotriva clanurilor și rețelelor care răpesc tinere de 14 – 15 ani și le transformă în sclave sexuale, antrenează copii să cerșească și să fure sau ghidează excursioniștii sexuali prin România.
De ce ar trebui să vorbească un candidat la președinție despre această față întunecată a societății? Simplu: pentru că în promiscuitatea și gradul de corupție în care au ajuns instituțiile din sistemul de ordine publică și siguranță națională, doar șeful statului mai poate dicta o schimbare dură, nemiloasă, de direcție.
Doar la capătul unei astfel de bătălii purtate fără menajamente și fără prizonieri vom putea redescoperi ceva ce s-a diluat sau chiar s-a pierdut de mult în societatea românească: conștiința națională.