De ce Eminescu?

Faptul că am pus sub patronajul lui Eminescu protestul nostru din 15 ianuarie îi arde pe unii ca fierul înroșit în foc.

Am ales ziua lui Eminescu pentru manifestația contra ”Legii Vexler” întrucât această lege infamă îl vizează și pe Eminescu și tot ce reprezintă el cultural, identitar, spiritual, simbolic.

Nu e nici o găselniță ideologică aici, cum debitează progresiștii (a se citi regresiștii). Ca apărători ai libertății de exprimare, precum și ai dreptului românilor de a-și cunoaște istoria și de a-și cultiva propriile valori, este firesc să ne adunăm sub efigia celui pe care Petre Țuțea îl numea „românul absolut” și „o sumă lirică de voievozi”, Constantin Noica îl considera „omul deplin al culturii românești”, Nicolae Iorga îl vedea drept „expresia integrală a națiunii române”, iar Nichita Stănescu îl descria ca pe ”conștiința noastră mai bună”.

Regresiștii noștri – dintre care unii populează universitățile, stâlcind mințile tinere și maculînd sufletele curate – știu că acesta adevărul. Dar nu se pot lupta cu Eminescu. Este prea mare, prea adânc întipărit în conștiința națională și prea drag românilor. Și-atunci pretind că îl apără și ne acuză că l-am instrumentaliza politic.

În fapt, ei încearcă să-l reducă pe Eminescu – iar în rând cu el și alte figuri majore ale culturii naționale – la opiniile sau atitudinile lui politice. Din acest motiv, de multă vreme îl consideră pe Eminescu ”cadavrul din debara”. Și l-au tratat ca atare, ca pe un exponat muzeal inofensiv, cu condiția să nu fie citit, înțeles sau – ferească Dumnezeu! – asumat.

Împotriva condamnării politice ale unor nume uriașe ale istoriei și culturii noastre și protestăm.

Ni se spune, cu o gravitate de seminar steril, că „parazităm simbolurile naționale”. Curios lucru: Eminescu este „parazitat” doar în clipa în care este scos din vitrină și pus înapoi în sufletul românilor. Cât timp e mumificat ideologic, este un „poet excepțional”. Dar atât. Când devine reper viu, este „instrumentalizat politic”. Dar noi îl vrem pe Eminescu integral.

Domnii Cătălin Avramescu și Cristian Preda ne explică plini de morgă că Eminescu ar fi fost când socialist, când naționalist – în funcție de cine și când a avut să-l citească. Ei, foști mari zeloți ai lui Traian Băsescu, vor să demaște impostura și ticăloșia altora, după ce au confundat ani la rând serviciul public cu beneficiul personal și datoria cu sinecura.

Oameni care n-au produs nimic durabil pentru România, dar care și-au făcut o carieră ca trompetiști ai ”corectitudinii politice” și se erijează în paznici ai granițelor statului.

Acești ”intelectuali publici” de îndelungă folosință ai regimului băsist n-au înțeles încă rolul nefast pe care l-au jucat în timpul mandatelor lui Băsescu, nici cel funest pe care îl au în perioada din urmă, chiar în folosul Rusiei.

Iar aceasta este adevărata dramă, căci oamenii s-ar putea să nu fie rău intenționați, ci doar de atât să fie capabili.