În timpul discursului meu de la moțiunea de cenzură, un închipuit vînător de fantome, pe numele lui Muraru, deputat liberal, mă tot întrerupea cu strigăturile pe care i le-a scris pe dosul palmei echipa de comunicare a PNL.
Auzind că rostesc acuzator numele patronului său politic, Iohannis, Muraru m-a apostrofat pițigăiat, trăgîndu-și masca de pe figură: „Legionarule!”.
Zic: „Dacă eram legionar, știți ce aș fi făcut, da? Așa, doar cu cuvintele.” – și mi-am reținut un zîmbet, aducîndu-mi aminte de bancul cu „Ce-a făcut tata”.
Două fraze mai încolo, pițifelnicul înjură tot partidul AUR: „Extremiștilor! Neofasciștilor!”.
I-am răspuns: „Muraru, vei da socoteală pentru mizeria pe care o torni în capul AUR”.
Și chiar se va întîmpla asta, în justiție, după cum am anunțat mai demult, pentru că insul acesta ne-a ponegrit nu o dată, atît în țară, cît și în străinătate, în calitate de funcționar guvernamental.
Votăm moțiunea, Cîțu pleacă acasă cu o poală de voturi împotriva lui, 281, cele mai multe din istoria parlamentarismului românesc, și mă trezesc cu o știre în presă despre cum îmi va face Muraru plîngere penală pentru că l-am amenințat cu moartea. Și dă-i, și luptă, că a fost o amenințare directă, de gangster politic, din ciclul celor pe care legionarii le duceau la îndeplinire în interbelic etc. etc.
În mod evident, a fost dată în presă doar declarația lui, iar jurnaliștii cu pricina nu s-au obosit să-mi ceară o opinie, sau măcar să vadă filmarea discursului – care e publică – și să se lămurească.
Autovictimizarea ipochimenului, după ce el însuși m-a atacat la modul grobian, arată din ce stofă e făcut.
Cu manipulări ieftine, minciuni sfruntate și etichetări ticăloase, făcute pe bandă rulantă, vor să ne reducă la tăcere „comunicatorii” PNL, în cap cu Cîțu, care nu ne scot din extremiști și neofasciști.
Noi sîntem extremiști, care apărăm legea, Constituția și drepturile și libertățile cetățenilor, sau ei, PNL, care le încalcă programatic de un an și jumătate încoace?
Noi sîntem extremiști, pentru că cerem socoteală unui guvern incompetent, iresponsabil și corupt pentru moartea a zeci de români, arși de vii în spitale, sau ei, PNL, pe mîinile cărora este sîngele acestor victime?
Noi sîntem extremiști, care cerem dreptate pentru români prin manifestații de stradă de cînd ne-am fondat ca partid, sau ei, PNL, care au instituit segregarea pe criterii medicale și care îi discriminează pe românii care nu s-au vaccinat?
Noi sîntem extremiști, care am uzat de toate mijloacele parlamentare pentru a îndepărta de la putere un Cabinet (Cîțu) vinovat că a adus țara pe buza prăpastiei, într-o multiplă criză (politică, economică, de sănătate publică), sau ei, PNL, care s-au făcut frate cu PSD pentru a bloca o lună de zile moțiunea de cenzură contra guvernului Cîțu inițiată de AUR?
Noi sîntem extremiști, care votăm toate inițiativele bune venite în parlament, indiferent de ce grup parlamentar le depune, sau liberalii lui Cîțu și Iohannis, care de luni de zile fac apeluri ca noi, AUR, să fim izolați, marginalizați și blocați în acțiunea politică, în detrimentul sutelor de mii de români care ne-au votat?
Regimul Cîțu – Iohannis duhnește a dictatură, iar ei, PNL și șeful statului, ne acuză pe noi de (neo)fascism. Și nu le crapă obrazul de rușine.
Dar nu-i nimic, pentru toate astea vor plăti, la vot, curînd.