Luni seara, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, am avut onoarea să-i omagiez pe foștii deținuți politici din temnițele comuniste.
„Comunismul a umplut cerul de sfinți” – după cum spunea Părintele Arsenie Papacioc, el însuși un mărturisitor din temnițele comuniste. Se referea la mare parte din cele două milioane de români care au suferit de pe urma regimului totalitar.
Ieri, de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944–1989, am adus în atenția colegilor eurodeputați sacrificiul intelectualilor, studenților, preoților, țăranilor și militarilor care au trecut prin iadul iadul gulagului comunist.
O zi de reculegere și de recunoștință față de cei care au plătit preț de sânge pentru demnitate, credință și libertate.
Într-o astfel de zi a început ancheta penală împotriva preotului ortodox Mircea Uță, din București, fiu de fost deținut politic anticomunist, care este acuzat că îi omagiază pe cei din închisorile comuniste. Un paradox românesc.

Foarte bine ați făcut! Dar dacă vă duceați și cu un raport (făcut eventual de IICCMER) în care erau prezentați toți câți au fost, cu detalii, era și mai bine. Vorba volant, scripta manent.