Flagelul drogurilor

Moartea unui tânăr consumator de droguri a readus în discuție flagelul care face ravagii în rândul adolescenților și tinerilor din România.
În timp ce politicienii ipocriți și predicatori ideologici ne sufocă în fiecare zi cu discursuri despre pericolul extremist, antisemitism și amenințarea Rusiei, o întreagă generație de copii este lăsată cu bună știință în mâinile traficanților care le distrug sănătatea și mintea.
Un lucru e clar și trebuie spus fără teamă: nu există trafic de droguri decât cu complicitatea autorităților!
De la dealerii de pe stradă și până la liderii interlopi care controlează importul și distribuția la scară mare, personajele sunt cunoscute și pot fi rapid puse sub acuzare.
Ce îi împiedică pe oamenii legii să lupte eficient împotriva traficanților? Dificultatea de a produce probe concludente, ni se spune.
Ce i-a împiedicat pe judecătorii CCR să anuleze alegerile din decembrie? Nimic, nici măcar lipsa unor dovezi clare pentru argumentarea loviturii de stat.
Aceste două cazuri, puse față în față, ilustrează pe deplin profilul statului român de astăzi și caracterul hidos al celor care îl conduc. Obedienți și lipsiți de scrupule când au de executat ordinele stăpânilor de la Bruxelles și ignoranți, lași si neputincioși când trebuie să îi apere pe cetățenii care i-au ales!
Traficul de droguri trebuie asimilat cu tentativa de omor și pedepsit ca atare!
Ministerul de Interne și Poliția Română au datoria să se retragă rapid din activitățile de poliție politică și să revină în stradă, acolo unde se petrec zilnic tragedii reale, despre care nu auzim nimic în cuvântările predicatorilor neomarxiști!

Lasă un comentariu