Reforma în Sănătate, urgență națională!

Încă un pacient a murit cu zile după ce a fost plimbat între două spitale din România, din cauza lipsei de medici specialiști. Bărbatul, adus în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență din Slatina, a decedat într-o ambulanță cu care a fost trimis spre Craiova, deoarece unitatea medicală din reședința județului Olt nu mai are niciun cardiolog.
Toată lumea știe mercurialul șpăgilor de angajare în sistemul medical din România: de la infirmieri și asistenți, până la doctori, deși clinicile și spitalele au un deficit major de personal.
Am lansat în campania electorală de anul trecut o propunere pentru eradicarea corupției din sistemul angajărilor la stat: o agenție centralizată de resurse umane, care să gestioneze recrutarea și încadrarea personalului pentru instituțiile finanțate de la buget.
Sunt convins că, în situația în care se află statul român astăzi, incapabil să stopeze fenomenul angajărilor pe pile și pe șpagă, aceasta este singura soluție pragmatică și eficientă pentru o reformare adevărată a sistemului.
Demonstrațiile de paradă ale lui Bolojan și reducerile de personal pe hârtie, anunțate de Ciolacu, sunt doar propagandă politică. Avem nevoie de strategii profesioniste, direcționate către sursa problemelor, nu de inepțiile unor amatori!

Lasă un comentariu