Apărăm agricultura României

Punct final, prieteni. Am avut o săptămână plină, în care am făcut peste 1.500 de kilometri și am vizitat multe ferme și plantații agricole din sudul României.
Într-adevăr, situația e gravă și oamenii sunt greu încercați după atâtea luni de secetă. Pierderile sunt mari și dezamăgirea pe măsură.
Nu vremea potrivnică ne întristează, ci delăsarea și indiferența celor care ar fi putut rezolva de mult problemele.
Pe scurt, seceta a făcut ravagii în Câmpia Română, considerată grânarul României, adică într-o zonă mărginită de Dunăre și traversată de cele mai importante râuri ale țării. Nu ducem lipsă de apă, doar că nu o lăsăm să ne irige câmpurile și grădinile.
Nu avem nevoie de un sistem de irigații, pentru că el există, ci avem nevoie să îl decolmatăm și să îl repunem în funcțiune.
Sunt multe lucruri de povestit, dar vremea vorbelor a trecut. Eu mă bucur de șansa extraordinară pe care am avut-o în cursul acestei săptămâni, când am cunoscut oameni harnici și profesioniști, de la care am învățat o mulțime de lucruri.
Așa cum ați văzut, am lansat o cerere publică președintelui României, căruia i-am cerut să aprobe donarea către ministerul Agriculturii a unui sistem de irigații în valoare de un miliard de euro, după modelul sistemului de rachete făcut cadou Ucrainei.
În acest weekend voi finaliza cu specialiștii partidului planul de 10 măsuri pentru reabilitarea sistemului național de irigații și îl voi prezentat public.
Voi prezenta în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European un raport despre dezastrul provocat anul acesta de secetă în România și voi cere sprijin pentru agricultorii din țara noastră.
Și nu în ultimul rând, voi prezenta situația de aici colegilor din Guvernul din Umbră al AUR, adică specialiștilor care pot prelua oricând portofolii într-un executiv dedicat interesului național.
Le mulțumesc tuturor celor care ne-au primit și ne-au împărtășit grijile și cunoștințele lor în acest domeniu extrem de important.
A fost primul pas pe care l-am făcut în calitate de europarlamentar în spiritul promisiunii cu care am candidat: Apărăm națiunea română!
Cu România în suflet, cu responsabilitatea pentru viitorul acestei națiuni și cu sprijinul vostru, al tuturor, putem scoate apă și din piatră sească și putem transforma din nou nisipul în pământ roditor.
Doamne, ajută!

Lasă un comentariu