Cine o vrea pe Sasha, câinele-pisică?

O cheamă Sasha. Nu știu de ce, n-am botezat-o eu. Avea patru ani când am primit-o pentru trei zile. Atât m-a rugat un prieten s-o țin. ”Trei zile, bătrâne. Nici n-o vei simți” – m-a asigurat. A fost cuminte, n-am simțit-o decât dimineța, la prânz și seara, când trebuia să iasă la plimbare. Bine, și între plimbări, când avea voia să mănânce. OK, și seara, când avea nevoie să fie răsfățată.

După vreo lună, am simțit eu nevoia să-i fac o baie. Sărăcuța, nu mai intrase de mult sub un duș. A fost revigorant pentru amândoi. Pielea ei, precum catifeaua, strălucea, iar ochii îi deveniseră veseli și recunoscători. Mă recunoștea de stăpân deja. Dar am încercat să nu mă obișnuiesc cu asta. Peste un an, mă obișnuisem. Prietenul meu emigrase în Germania. Găsise acolo un post de medic, plătit de vreo cinci-șase ori mai bine decât în România. ”Ce să faci cu câinele? Dă-i drumul pe stradă, bătrâne, dacă te încurcă” – mi-a zis amicul. N-am avut inimă. Și nici nu mă încurca. Ba, când veneam frânt de la lucru, știa să facă toate tumbele și drăgălășeniile din lume. La final, se întindea pe pieptul meu, ca o pisică, și aș jura că torcea. De fapt, între timp, mi-am dat seama că Sasha e o pisică adevărată. Doar că îi frică să prindă șoareci. Și lumea crede că este câine. Are și o rasă fioroasă din care provine: pittbul. Uitați-vă, însă, la ea! Vi se pare un câine de luptă? E  blândă ca o oaie, alintată ca o felină de casă și credincioasă ca… un câine. Avantajul este că lumea se teme de ea. Necazul e că și ea se teme de lume. Și, în plus, de zgomote prea mari, de mașinile care aleargă turbate pe străzi, de țipete, de frig și foame. Apropo, a fost nevoie să o pun la dietă, căci, dacă era după bucuria mea de a o vedea mâncând și după lăcomia ei, ar fi murit repede de obezitate.

Totuși, când crede că stăpânul îi este în pericol, poate fi foarte periculoasă. Și nu e o presupunere.

Așa au trecut trei ani. Ne e greu să stăm departe unul de altul mai mult de câteva zile, ne bucurăm de dărâmăm totul prin casă când ne revedem și e musai să fac apel la toată autoritatea mea pentru a nu speria vecinii cu veselia noastră.

Totuși, suntem acum amândoi destul de bâtrâni pentru a ne lua adio. Nu pentru că am vrea, ci pentru că așa e viața. Între timp, m-am căsătorit și mi s-a născut încă un copil. Astăzi, am doi. Apartamentul însă a rămas același, mai bun pentru un burlac decât pentru o familie de patru plus un câine, care are nevoie de camera lui! Da, da, pentru că, totuși, un câine de talie medie și cu instinctele intacte nu e chiar potrivit pe lângă prunci. Sigur, am văzut și eu tot felul de filmulețe pe internet cu pittbuli care leagănă, cară în spate sau ling drăgăstoși bebeluși. Însă, înțelegeți, Sasha nu e, de fapt, a mea. N-am botezat-o eu. Nu ne cunoaștem deci atât de bine încât să avem încredere oarbă unul în altul. Mai mult avem recunoștință unul față de celălalt.

Poate ar trebui să îmi imaginez că eu i-am spus Sasha pentru prima oară, și-atunci totul ar fi mai simplu. Nu reușesc. Nici ea nu pare foarte încântată de ”concurența” care e la inima mea. Și, vrând-nevrând, noile obligații ne taie foarte mult din timpul pe care îl petrecem împreună. Așa am ajuns că nici eu nu mai am timp să mă bucur de ea, nici ea de mine. Iar ochii ei sunt tot mai triști.

Prin urmare, Sasha va pleca. Nu pe străzi, ci într-o casă a cuiva care va ști să nu o sperie zicându-i câine. Ea e o pisică, are nevoie doar de mângâiere. Bine, și de hrană și de plimbare în parc sau măcar în jurul blocului. Va da în schimb veselie, loialitate și ceva respect în fața vecinilor. Cine tânjește după așa ceva?

 

PS

Cei care o vor pe Sasha mă pot contacta la telefon: 0740.103.621. Evident, o donez, nu o vînd.

Și o precizare: e necastrată.

3 thoughts on “Cine o vrea pe Sasha, câinele-pisică?

  1. Părerea mea de om serios cu trei câini în bătătură este să o donezi la o stână de oi. Nu ar mai fi nevoită să facă pe pisica. Ar avea şi ea ,,servici,,. Ar fi utilă!

    • Aș face-o, dacă aș ști că n-ar muri în secunda doi. E învățată numai în casă, este friguroasă și nu știe să lupte cu ursul.

  2. De ce nu o castrati? Vreti sa fie pusa la productie? Am impresia ca prezentati acest lucru ca pe un plus al catelusei. Vreti sa fie chinuita, sa faca pui de pitbull vavsa fie pusi la lupta. Faceti-i macar acest bine si castrati-o. Stiu o sa spuneti ca aveti greutati, copii etc si nu aveti bani. Cumparati mai putine jucarii copiilor de carevse plictisesc imefiatvsi faceti o fapta pentru minunata dvs.catelusa.
    Cat de greu v-ar fi gandesc ca nu ar yrebui data.
    Este prietena dvs.De la copii nu veti avea recunostiinta pe care o aveti de la ea. Va spune asta o mama, o bunica cu trei 3 caini mari. Imi este greu cu cainii fiindca imbatranesc, fiindca nu pot pleca cand vreau de acasa dar vor fi langa mine pana la ultima lor suflare. Mi-au dat atata atentie, atata dragoste, atata bucurie, mi-au sters lacrimile cand copiii mei m-au facut sa plang.

Comentariile sunt închise.