Nicușor Dan a pus în așteptare, de câteva luni, orice activitate la Primăria Bucureștiului, fiind preocupat probabil de campania electorală pentru președinția țării.
Omul vine la serviciu din doi în doi și-o dată joi, pe noapte, semnează pe alese ce documente vrea, nu a delegat nici un fel de atribuții viceprimarilor care provin de la PSD și PNL și a renunțat să mai caute vreo soluție pentru companiile din subordinea Primăriei Capitalei.
STB a ajuns în pragul falimentului; nu face față datoriilor care se tot adună, îngroșate și de decizii în instanță pentru despăgubiri pentru contracte pe care nu le-a mai onorat. De la Primărie primește insuficienți bani. Dar nici nu e băgată în insolvență, pentru a se încerca salvarea ei. Peste 11.000 de angajați cu familiile lor suferă din lipsa unei decizii.
Alte companii ale Primăriei se află într-o situație aproape la fel de grea.
Între timp, Consiliul General, dominat de PSD, PNL și PPUSL, refuză și el să mai hotărască ceva, pentru a-l pedepsi pe Nicușor Dan. Conflictul ar putea continua până după alegerile prezidențiale cel puțin.
În aceste condiții, Nicușor Dan ambiționează să devină președinte al statului român. De ce? Păi ca să blocheze și țara între indecizia lui și boicotul comis de adversarii lui politici.