CE VOR ROMÂNII la Suceava

Suceava, un județ împărțit de ani buni de PSD și PNL la toate nivelurile din administrația publică, are nevoie de o resetare urgentă a ciclului prin care aceste partide ale sistemului se rotesc la conducerea județului.

Suceava și întreaga Bucovină au nevoie de alegeri locale în două tururi de scrutin, de limitarea numărului de mandate ale aleșilor, de politicieni cu viziune constructivă, pentru a le oferi sucevenilor aflați în pribegie posibilitatea de a se întoarce acasă.

Odată întors la București, le voi reaminti parlamentarilor trimiși de către suceveni la București pentru a-i reprezenta că au jurat că-și vor îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor și că vor apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.