Propunerea mea de rezoluție privind consolidarea sprijinului european pentru Delta Dunării a fost înregistrată oficial în Parlamentul European și trimisă spre analiză în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI).
Este un pas important pentru ca această zonă strategică a României să primească atenția și sprijinul european de care are nevoie.
Iată principalele direcții ale rezoluției:
Recunoașterea Deltei Dunării ca regiune cu constrângeri severe, ceea ce ar permite:
- prioritizarea fondurilor europene;
- măsuri speciale adaptate mediului natural și social;
- justificarea unui nivel suplimentar de sprijin.
Tratament echivalent cu regiunile ultraperiferice, ceea ce ar duce la:
- reguli mai flexibile de cofinanțare;
- instrumente administrative simplificate;
- fonduri dedicate și măsuri personalizate.
Articularea unui nou mecanism de finanțare a proiectelor pentru Delta Dunării, care să urmărească:
- coordonare îmbunătățită între fondurile europene;
- proceduri administrative simplificate;
- integrarea obiectivelor de conectivitate, reziliență și securitate la frontiera estică.
Delta Dunării este una dintre cele mai frumoase și fragile zone ale Europei, dar și una dintre cele mai neglijate. Prin această rezoluție cerem un tratament corect și adaptat realităților sale, în acord cu importanța strategică pentru România și pentru Uniunea Europeană.
Voi urmări personal fiecare etapă, în Comisia REGI și în plen. Este o datorie față de românii din Delta Dunării și față de patrimoniul natural al țării noastre
Mă voi asigura că acest demers avansează!
