Scrisoare deschisă Excelenței Sale, domnul David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România

Excelența Voastră,

Cercuri politice și mediatice interesate, de la București și din afara granițelor României, fac eforturi considerabile pentru a eticheta AUR drept o formațiune antisemită. Cea mai vehementă voce a acestui efort compulsiv este a deputatului PNL Alexandru Muraru, în a cărui trapă de dezinformator profesionist ați căzut, din păcate, și Excelența Voastră cînd ați preluat ca atare interpretarea răuvoitoare a unui comunicat AUR, făcută de adversarul nostru politic, căruia nu-i fac plăcerea să-i repet de prea multe ori numele.

O spun limpede: sîntem creștini, deci nu putem fi antisemiți. Nu am calificat Holocaustul drept o „temă minoră”, așa cum răstălmăcesc inamicii noștri politici un text în limba română, pe care se prefac, cu multă fățărnicie, că nu ar cunoaște-o. Am întreaga compasiune pentru poporul evreu care a suferit ororile sinistre ale regimului nazist și sînt fem convins că avem cu toții, împreună, nu numai dreptul și datoria, ci chiar obligația să păstrăm vie memoria victimelor sălbăticiei totalitare, fie ea nazistă, fie comunistă.

Totalitarismele sînt șubrede, deci se prăbușesc, mai devreme sau mai tîrziu, din cauză că sînt fondate pe minciuna folositoare unor ticăloși interesați să surpe, nu să clădească. Să nimicească popoare, vieți, societăți, civilizații, pentru a le înlocui cu niște halucinații utopice. Negreșit, de fiecare dată, aceste utopii eșuează sinistru, aruncate la gheena istoriei de propriile valuri de crime.

Vă invit, domnule Ambasador, să nu ne lăsăm dezbinați de minciuna, dezinformarea și interesele meschine ale unor expirați politic fără orizont și realizări în viață. Iar personajul pe care l-am numit la început vă datorează și dumneavoastră scuze publice, din cauză că v-a indus în eroare cu o nemernică bună știință.

Claudiu Târziu