Reuniune ECR la Paris

Sunt la capătul a patru zile de studiu pe teme conservatoare, organizate la Paris de grupul ECR din Parlamentul European, la inițiativa și cu maxima implicare a delegației franceze.
Îi mulțumesc cu reverență gazdei noastre, Marion Marechal, lider al delegației franceze din ECR la PE!
Un timp câștigat pentru minte, suflet și politică de calitate. Vorbitori excepționali, atât din PE, cât și din intelectualitatea franceză.
Study Days la Paris a fost prilej de îmbogățire culturală, de mai bună cunoaștere a colegilor din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și de planuri politice comune.
În plus, pentru mine, reîntâlnirea cu Parisul a fost o bucurie, ca de obicei, pentru că în acest frumos oraș pășești pe istorie și descoperi mereu ceva nou.
Totuși, această bucurie a fost permanent umbrită de evenimentele negre care au avut loc în țară și pe mapamond.
Trecând peste dezordinea din țară, care, alimentată de guvernul Ciolacu și vegheată de la Cotroceni de la Iohannis, începe să devină, din păcate, obișnuință, se petrec lucruri îngrijorătoare la nivel mondial.
Administrația SUA amenință să între în coliziune cu Comisia Europeană pe zona economică și nu se găsește nici un mijlocitor pentru păstrarea relațiilor de colaborare.
Comisia Europeană se pregătește să folosească în mod brutal cenzura pe rețelele sociale, împotriva Dreptei autentice (botezată și suveranistă), prevalându-se de Digital Services Act.
Revin deci în țară cu multe preocupări, dintre care unele își vor găsi locul de exprimare, prin vocea mea, la Strasbourg, săptămâna viitoare, în noua plenară a Parlamentului European.