Renașterea NAȚIONALĂ

Renașterea națională este obiectivul luptei pe care am purtat-o aproape trei decenii atît ca jurnalist, cît și din miezul viu al mișcărilor conservator-creștine ale societății civile. Azi, în AUR, duc exact aceeași luptă, dar cu instrumentele politicii.

Ca toți românii, de altfel, și năsăudenii au nevoie, înainte de orice, de reclădirea încrederii în forțele națiunii și într-un stat care să le aparțină. Refacerea acestei încrederi e imposibilă cu actuala clasă politică, bicisnică, depășită de pasul vremii și, mai ales, profund coruptă.

Cu 10% în Parlament, azi ne zbatem să blocăm, măcar în parte, inepțiile majorității. Și propunem legi noi – deja peste 90!!! -, pe care dușmanii noștri politici le resping numai pentru că vin de la AUR. Însă tot mai mulți români văd toate acestea și pricep că a venit vremea să-i voteze, cu încredere, pe cei care au dovedit deja că slujesc numai interesului național.