CE VOR ROMÂNII la Galați

Am încheiat în această seară, ostenit, dar încărcat de speranță, campania începută în Moldova cu zece zile în urmă.
După-amiază, în cadrul întîlnirii cu societatea civilă, mediul antreprenorial și cel universitar din Galați, am avut schimburi de opinii foarte utile asupra celor mai stringente griji ale românilor: de la prețurile la carburanți și secetă, la sistemul de taxe și impozite, de la învățămîntul profesional și universitar la subminarea economiei naționale de către actuala putere, de la criza energetică la războiul din Ucraina.
Campania CE VOR ROMÂNII va continua, în curînd, în județe din Transilvania. Subiect asupra căruia voi reveni la timpul cuvenit.