MOȘII DE TOAMNĂ

Noi, creștinii ortodocși, credem că omul este nemuritor. Moartea este doar pragul de trecere dintr-o formă a existenței în alta. Dar nu e totuna cum îți petreci veșnicia, în bucurie neumbrită sau în chinuri. De aceea contează mai întîi cum îți duci viața pămîntească.
Mai credem că, pînă la a doua venire a lui Hristos, cei trecuți din viața aceasta la viața de dincolo sînt adormiți, deci vii pentru Cer, chiar dacă morți pentru pămînt. Ei vor învia la Parusie, pentru Judecata de apoi, cea de obște și finală.
Pînă atunci încă rugăciunile noastre îi pot ajuta pe răposați să nu sufere iadul pentru totdeauna.
Iată de ce e important să-i pomenim pe toți ai noștri trecuți la cele veșnice.
Biserica a rînduit, dincolo de parastasele obișnuite, pe care sîntem chemați să le facem pentru morții din neamul nostru la anumite date, și ritualuri speciale, care în popor poartă numele de ”Moși” de primăvară, de vară, de toamnă și de iarnă. Într-o sîmbătă fiecărui anotimp, după slujirea Sfintei Liturghii, se face parastas colectiv.
Astăzi sînt ”Moșii de toamnă”. Să ne îndreptăm gîndul pios și rugăciunea din inimă către sufletele adormiților noștri. Acesta este cultul morților, pe care unii, străini de credință, se grăbesc să-l respingă în cheie ideologică.

Un comentariu la „MOȘII DE TOAMNĂ”

  1. DOAMNEEEEEEEE! Claudiu, că bine spui. Dar cîţi credincioşii mai avem. In clasa politică, 1-2%. In popor, 30- 40%, ín tineret, nu ştiu. Să ne rugăm neıncetat să nu mai fie rázboi íntre noi. Numai pace şi armonie să avem.

Comentariile sunt închise.