De ziua Sfîntului Nicolae, ocrotitorul copiilor, Asociația ROST a lansat o campanie de strîngere de fonduri pentru înființarea unei școli creștine în București.
Au fost invitați activiști civici, antreprenori, oameni politici, prieteni și obișnuiți ai evenimentelor și activităților desfășurate de noi sub egida ROST.
După o revistă ROST, o editură omonimă, un centru de formare și educației permanentă, „Casa cu Rost”, facem un pas mai departe în atingerea obiectivelor noastre, fondînd o școală, care se va numi Școala cu Rost „Sfîntul Nicolae”.
Vă invităm pe toți cei care aveți disponibilitatea sufletească să deveniți ctitori ai acestei Școli, care se dorește a fi una de elită, dar accesibilă tuturor copiilor dotați intelectual, nu doar celor proveniți din familii înstărite.
Contul Asociaţiei Rost, deschis la UniCredit Bank, este: RO25BACX0000000107363250.
Mai multe despre evenimentul din 6 decembrie a.c., vedeți în filmulețul de mai jos.
Dumnezeu să ne ajute în toată fapta cea bună!