Renunțarea la Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) nu este o victorie a guvernanților români și nici un cadou făcut de Comisia Europeană.
MCV-ul nu a dispărut, căci o mare parte din condiționalitățile sale au fost incluse în PNRR.
PNRR este noua lesă prin care UE controlează guvernul de la București, o lesă pentru care poporul român va plăti și dobânzi în anii care vin.
Nu aceasta este Uniunea în care am dorit să intrăm în 2007.
Dublul standard care ne este aplicat e posibil pentru că cei care au condus România au renunțat de multă vreme să apere interesele țării și se limitează la a-și apăra funcțiile și interesele de grup.
Este motivul principal pentru care trebuie îndepărtați de la putere, în mod democratic, prin vot.