Franța l-a pus sub acuzare pe cel mai cunoscut scriitor al ei în viață. Nu pentru vreo faptă penală, ci pentru cîteva fraze dintr-un interviu de acum patru ani. Michel Houellebecq, laureat al Premiului Goncourt, riscă închisoarea pentru că a spus cu voce tare ce vede. Cazul ne privește direct. În România, același mecanism are deja un nume: Legea Vexler.
Marți, 10 noiembrie, un judecător de instrucție de la Tribunalul din Nanterre l-a inculpat pe Michel Houellebecq, în vîrstă de 70 de ani, pentru „complicitate la provocare la discriminare, ură sau violență”. Riscă un an de închisoare și 45.000 de euro amendă.
Se impută un interviu acordat în noiembrie 2022 filosofului Michel Onfray, în revista „Front populaire”.
Houellebecq spunea acolo că, în ziua în care teritorii întregi din Franța vor ajunge sub control islamist, vor apărea acte de rezistență. Atacuri asupra moscheilor și a cafenelelor frecventate de musulmani. „Un Bataclan pe dos”, cum a formulat el.
A mai spus că francezii își doresc ca musulmanii să înceteze să fure și să agreseze, ori, dacă nu-și schimbă comportamentul, să plece. Iar despre „marea înlocuire” a lui Renaud Camus, că nu e o teorie, ci un fapt.
Sînt fraze dure, are însă pot fi combătute sau respinse într-o dezbatere, dar care nu ar trebui să te ducă în pușcărie.
Nu a chemat pe nimeni la violență. A avertizat că violența poate veni. E diferența dintre incendiator și cel care strigă „foc!”.
Avocații săi, Thibault de Montbrial și Louis Cailliez, auarătat că declarațiile nu conțin niciun îndemn, nici măcar implicit. „Un profet al nenorocirii nu își dorește nenorocirea. Dimpotrivă. Locul lui nu este într-un tribunal.”
Mai mult. Houellebecq și-a nuanțat afirmațiile încă din ianuarie 2023. S-a întîlnit cu rectorul Marii Moschei din Paris, Chems-Eddine Hafiz, față de care a avvut explicații și care și-a retras acțiunea. Scriitorul și-a exprimat regretul într-o carte pentru cele spuse, calificîndu-le neinspirate.
Însă, Uniunea Moscheilor din Franța (UMF) depusese plîngere în ianuarie 2023, împotriva lui Houellebecq, a lui Onfray și a directorului revistei, Stéphane Simon. Mișcarea contra Rasismului și pentru Prietenia între Popoare (MRAP) s-a constituit parte civilă. Și a salutat inculparea.
Un judecător a găsit de cuviință să trimită un romancier sub anchetă penală.
Nu e prima oară. În 2002, Houellebecq a fost judecat pentru că numise islamul „cea mai proastă religie”. A fost achitat. Instanța a socotit atunci că a critica o religie nu înseamnă a-i urî pe cei care o practică.
Douăzeci și patru de ani mai tîrziu, Franța nu mai e sigură de această distincție.
Ironia e crudă. În 2015, Houellebecq a publicat „Supunere”, romanul unei Franțe care cedează pas cu pas, din lașitate, în fața islamismului politic. Cartea a apărut chiar în ziua masacrului de la Charlie Hebdo. Atunci, toată Europa scria „Je suis Charlie”. Dreptul de a deranja era apărat în piețe publice.
Zece luni mai tîrziu a venit Bataclanul. Houellebecq a scris atunci în The New York Times că politicienii francezi au creat condițiile care au dus la masacru. Nu politicienii aceia dau astăzi socoteală. Dă el.
Acum, statul francez pare hotărît să-i confirme romanul. Nu pe cei care amenință îi pune sub acuzare. Pe cel care avertizează.
Să nu ne liniștim spunînd că e o problemă a francezilor.
În România, Legea Vexler a deschis aceeași ușă. Formulări elastice, în care nu mai contează fapta, ci intenția pe care procurorul ți-o atribuie. Cine decide ce e „promovare”? Cine decide ce e „ură”? Răspunsul e mereu același. Cel care are puterea.
Nu trebuie să fii de acord cu Houellebecq ca să-i aperi dreptul de a vorbi. Trebuie doar să înțelegi că o lege făcută pentru el va fi folosită, mîine, împotriva ta.
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene garantează libertatea de exprimare. Pe hîrtie. În sălile de judecată de la Nanterre, ea începe să arate ca o toleranță revocabilă.