PNL a blocat degeaba România timp de cinci luni

PNL a blocat degeaba România timp de cinci luni.
Acum votează un guvern PSD, deși a refuzat atîta vreme orice colaborare.
Un guvern PSD putea fi instalat încă din mai.
PSD nu vrea guvernarea pentru a salva țara, ci sperînd că se va salva pe sine.
Are nevoie de resurse pentru aparatul de partid și clienții politici.
Și nu vrea să riște în alegeri anticipate.
Nici ceilalți nu vor, de aceea îl vor vota în majoritate.
Dar imediat după vot, guvernul va fi unul minoritar.
Un guvern-paratrăsnet, în care vor lovi toți – și electoratul, și toate celelalte partide, care vor fi, vezi bine, în opoziție.

Guvernul Niculescu are termen de valabilitate scurt, de cel mult șase luni.
Timp în care nu va face nimic, ci numai va amîna alegerile.
Programul lui promite salarii și pensii mărite, taxe reduse și ajutoare noi.
Dar și deficit mai mic și inflație mai mică. Minciuni.
Nu poți să și tai, să și dai.
Mai ales dacă nu produci mai mult. Iar aici Cabinetul Niculescu are o pagină goală..
PNL vrea să-l voteze, dar să nu poarte nici o responsabilitate pentru asta.
Nu merge așa. Cine votează un guvern răspunde pentru el, chiar dacă nu are niciun ministru acolo.
Nici președintele Nicușor Dan nu are nici o scuză.
PSD este cel mai mare partid din Parlament. Trebuia să-i dea premierul de la început.
Cum nici PSD nu va avea vreo scuză cînd va rata. Și o va face.
Știe foarte bine că acesta e un guvern-tampon.
Între criza de acum și criza de peste șase luni, cînd Guvernul Niculescu va cădea la o nouă moțiune de cenzură.
Noi, ACT, respingem acest joc contra interesului național care ne-ar impune un singur lucru astăzi: alegeri anticipate.

Lasă un comentariu