Jocul la offside al electoratului

Absenteismul masiv de la alegerile lo­cale din acest an nu este expresia leha­mitei sau a in­con­ştienţei civice, ci un aver­tis­ment dat clasei po­litice.

Ne ba­zăm aser­ţiunea pe două ele­men­te. Primul: ale­gerile locale au, de obicei, un grad de atrac­ţie sporit pen­tru elec­torat, dar acum au fost refuzate de peste jumătate dintre româ­nii cu drept de vot. Al doilea: semnalul pen­tru aceas­tă distanţare igienică de politicienii care nu-l mai repre­zintă l-a dat Bucureştiul, care a înregistrat cea mai redusă prezenţă la urne. Electo­ratul bucureştean a fost mereu în avan­garda vieţii politice de la noi, fiind mai informat şi înţele­gând mai bine miza participării la ea, iar mişcările lui au influ­enţat în bună măsură restul ţării. Izbuc­nirile lui de revoltă au schimbat gu­verne şi au dat peste cap planurile politicie­nilor, de nenu­mărate ori. Dacă acum a preferat să stea acasă, în niciun caz nu a făcut-o pentru că nu i-ar păsa sau pentru că s-a lenevit.

Efectul absenteismului este usturător pentru politicieni, care se văd astfel lipsiţi de legiti­mi­ta­te. De pildă, ce primar general al Capitalei es­te acela care a obţinut 13% dintre sufragiile tu­tu­ror bucureştenilor cu drept de vot? Căci atât în­seamnă cele 43 de procente din voturile vala­bil exprimate care au fost primite de Gabriela Vrân­­ceanu Firea. Ni se va spune că asta e de­mo­­­craţia, doar cei care votează contează. Nu. As­ta e „democraţia” PSD plus PNL, care au de­­­­­cis ca alegerile de primari să se desfăşoare în­­tr-un singur tur. Şi asta e „democraţia” unei oferte politice inacceptabile: candidaţi fără altă însuşire decât ştampila de partid.

Cazul Bucureştiului nu e singular, dim­potrivă, este reprezentativ pentru situaţia din întreaga ţară. La Galaţi, ca să luăm un alt exem­plu, primarul a fost ales cu doar 9%! La Ploieşti şi Bacău, cu 11%! La Timi­şoara, cu 15%! Şi vor­bim de oraşe reşedinţe de judeţ! Ele dau sea­ma despre tabloul ge­neral. În aceste condiţii, cei care aclamă, ca şi cei care deplâng victoria „zdro­bitoare” a PSD, dovedesc superficialitate, când nu sunt simpli propagandişti. PSD a reuşit, în vir­tutea disciplinei şi loialităţii nucleului dur al electoratului său, să-şi conserve po­ziţia de cel mai mare partid, căpătând cele mai multe man­da­te de primari şi consilieri, ocupând şi toate pos­turile de şefi ai admi­nistraţiei locale de la Bucureşti. Dar nu stă deloc pe roze, şi vom ex­plica mai jos de ce.

Pe de altă parte, marele în­vins al acestor alegeri este PNL, chiar dacă şi el şi-a în­mul­ţit numărul mandatelor de edili. Întâi, pen­tru că a fost devansat drastic de PSD la pri­măriile din capitalele de judeţ, obţinând doar 13, cu şase mai puţin decât în 2012, şi cu nouă mai puţin decât în 2008. Şi acolo e puterea lo­cală! Apoi, pentru că la consiliile locale şi jude­ţene, nu mai face majorităţi nici într-o treime dintre ele, deşi, teoretic, noul PNL cumulează zes­trea electorală a vechiului PNL şi cea a fos­tului PDL. Dacă mai luăm în calcul că în urmă cu doar un an PNL era creditat cu peste 40% din intenţiile de vot, căderea acestui partid ne devine şi mai limpede. PNL a pierdut pentru că are un elec­to­rat mult mai exigent. Şi dacă nu schimbă nimic, în toamnă va fi şi mai aspru pedep­sit, în scurtă vreme fiind posibil să rămâ­nă în afara Parla­mentului.

Absenteismul a scos şi mici învingători: vreo 5% dintre candidaţii independenţi şi, pe alocuri, candidaţii unor partide noi. Electoratul lor s-a dovedit motivat şi, chiar dacă nu este în­tr-un număr impresionant, pe fondul unei pre­zenţe slabe la vot, şi-a putut impune preferaţii. Dintre micii învingători, Uniunea Salvaţi Bucu­reştiul (USB) a avut evoluţia cea mai spectacu­loasă. În doar şase luni de la înfiinţare, aruncând în luptă nu­mai oameni necunoscuţi, a obţinut 30% din voturi în Capitală! Nicuşor Dan, lider şi can­di­dat la Primăria Generală al USB, a anun­­ţat că for­maţiunea lui se transformă în Uni­unea Sal­vaţi România şi ambiţionează să obţină un scor la fel de bun la alegerile ge­ne­rale. Lă­săm pe al­tă­­dată analiza calităţii acestui nou in­trat pe piaţa po­litică. Deo­camdată să reţinem că absen­teis­mul poate provoca inclusiv o înnoire a clasei po­litice. Aşadar, departe de a fi o renun­ţare la joc, ab­­senteismul este un joc la offside. Un joc cu anu­mite avantaje, măcar la acest mo­ment is­toric, dar şi foarte periculos. Primejdia este ca po­liticienii să se prefacă a nu înţelege me­sajul elec­toratului şi să se bizuie, în con­ti­nuare, pe nucleele dure de votanţi. Atunci, ab­sen­teiştii ar pu­tea rămâne cu buza umflată. Nu există niciun mod suplimentar de a-i penaliza pe politicieni. Nu în lipsa unei contraoferte noi şi credibile. Însă, dacă o astfel de ofertă apare, vechile par­tide vor fi măturate de pe scena politică.

 

(Formula As, nr. 1220, 9-16 Iun. 2016)