Un amic de Facebook scrie că diferența dintre progresiști și conservatori constă în faptul că primii nu se tem de necunoscut (viața de după) și de aceea acceptă carantina, iar ceilalți se tem de necunoscut și vor oprirea carantinei (ca să revină la viața dinainte de pandemie).
Este un reducționism bazat pe o premiză falsă, care se datorează necunoașterii. Dacă ai o minimă cunoaștere a doctrinelor, a curentelor politice și a istoriei lumii- măcar de la 1789 încoace -, n-ai cum să debitezi așa ceva.
De fapt, progresiștii sînt inconștienți și aventurieri, baza lor ideologică și toată istoria lor o arată, iar conservatorii sînt oameni cu capul pe umeri, care găsesc soluții apelînd la o experiență acumulată și la rațiune.
Altfel spus, faptul că nu se aruncă de pe bloc, fără să-și pună problema că nici un om nu a zburat vreodată doar în virtutea dotărilor lui naturale, nu îi face pe conservatori fricoși. Cum faptul că progresiștii sînt gata să facă orice fel de experiment social, pe care îl presupun bun fără nici o susținere științifică și fără grija că pot muri oameni din această cauză, nu le conferă curaj.
Iar dacă e vorba de frică, progresiștii sînt cei care tremură de teamă pentru că se cred autonomi – ei nu cred în divinitate, deci n-au de unde aștepta ajutor -, iar conservatorii nu se tem, pentru că au credința că mila lui Dumnezeu e nesfîrșită, că fiecare rău îngăduit (atenție, nu provocat, ci admis) pe pămînt are o funcție pedagogică, fiindcă este pentru îndreptarea, nu pentru desființarea păcătosului; că această viață nu înseamnă sfîrșitul, ci trecerea în cea veșnică. Conștiința nemuririi alungă frica, altminteri omenește de înțeles.