Desemnarea lui Dacian Cioloș ca viitor prim-ministru, cea mai proastă decizie. Vom vota contra

Desemnarea lui Dacian Cioloș ca viitor prim-ministru este cea mai proastă decizie pe care o putea anunța astăzi Klaus Iohannis.

Președintele pune astfel PNL pe locul al doilea în echilibrul puterii, iar asta după ce l-a sprijinit pe Florin Cîțu să ajungă lider al liberalilor nu numai depășind mult limitele Constituției, ci și, pur și simplu, sfidînd orice logică și normă de bun simț.

În același timp, USRPLUS se vede pus în situația, la fel de penibilă, de a continua o guvernare deja eșuată, în frunte cu un personaj care, în 2016, a dovedit suficient că este incapabil să conducă un guvern în interesul românilor.

Ca om al Sistemului, Dacian Cioloș a fost constant teleghidat spre demnități deloc de neglijat. În calitatea sa de comisar european n-a făcut nimic pentru agricultura românească, iar, ca lider al grupului Renew Europe, a votat și a orchestrat voturi împotriva normalității și interesului național.

AUR nu poate susține o asemenea soluție, care mi se pare că seamănă cu desemnarea ca prim-ministru, în decembrie ’37, a lui Octavian Goga. Carol II urmărea atunci doar o guvernare de cîteva luni, după care avea să institutie dictatura regală.

Vom vota contra și vom face opoziție acerbă în continuare unui eventual guvern USR-PNL, care, ca și pînă acum, ar duce România direct cu oiștea-n gard