Demiterea guvernului Cîțu, urgență națională!

Moțiunea de cenzură trebuie să deschidă sesiunea parlamentară care începe la 1 septembrie. Încă din prima zi a lucrărilor Legislativului, guvernul USRPLUSCîțu se cuvine să afle că Parlamentul nu mai poate tolera diletantismul unui cabinet al cărui prim ministru îndatorează aberant România fără să-l intereseze cît costă o pîine, iar ministrul său de finanțe nu știe nivelul inflației sau valoarea salariului minim din țara sa. În acest timp, românii sînt izbiți de un tzunami al scumpirilor la alimente, energie, servicii, iar economia națională e strivită între lipsa unei viziuni coerente de dezvoltare și aberațiile restrictive ale unei politici sanitare neconvingătoare.

Ca prim ministru, pe Florin Cîțu nu-l descalifică automat nici arestarea din pricini bahice în SUA, nici parcursul, la fel de sinuos, al pregătirii sale academice, nici țeapa jenantă dată unei bănci americane, nici prestația din penibila campanie electorală internă a PNL și nici chiar inexplicabilele sale fantasme optimiste în privința dinamicii economiei. Descalificarea vine, înainte de orice, din incapacitatea sa și a echipei executive pe care o conduce de a gestiona afacerile publice ale României prin aplicarea Legii.

1 septembrie 2021 este o dată foarte bună pentru ca actualul premier să priceapă, prin demitere, că niciun stat democratic din lume nu încalcă legi în vigoare, așa cum se întîmplă azi în România prin refuzul guvernanților de a mări pensii, salarii și alte beneficii impuse de o legislație pe care coaliția PNL-USRPLUS-UDMR n-are curajul să o abroge din pricini meschin politicianiste, însă girează cu o seninătate iresponsabilă încălcarea ei, dinamitînd stabilitatea socială, statul de drept și normele democratice elementare.

E atît de simplu, domnule Florin Cîțu: dacă nu sînteți capabil să aplicați legea, sînteți incapabil să guvernați o țară membră a Uniunii Europene. Deci trebuie să plecați. Urgent!