Dacă părintele Calciu nu ar fi existat, noi am fi suferit un deficit de demnitate!

Săptămîna aceasta, am evocat, în cadrul unei declarații politice depuse la Senat, personalitatea lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, părintele care și-a petrecut un sfert din viață în pușcăriile comuniste, pe care Ceaușescu l-a declarat drept dușmanul său personal și cel care a fost primit la Casa Albă de doi foști președinți americani.

Îi voi purta recunoștință veșnică!

În continuare puteți lectura declarația mea integrală:

Senatorul Claudiu Târziu, copreședintele AUR, l-a omagiat, în declarația politică de miercuri, din Parlamentul României, pe părintele Gheorghe Calciu, mărturisitor în temnițele comuniste, la 15 ani de la trecerea la Domnul și la 96 de ani de la naștere.

Redăm integral declarația politică depusă în Parlament de senatorul Claudiu Târziu:

„Când părintele Calciu-Dumitreasa s-a mutat la cele veșnice, pe 21 noiembrie 2006, a lăsat un gol imens în sufletele celor pe care i-a înconjurat cu infinita sa dragoste. Cu 15 ani în urmă, a plecat dintre noi un salvator, un restaurator al sufletului, un martir al temnițelor comuniste.

Un sfert de viață și-a petrecut-o între zidurile reci ale închisorilor. Întâia dată a fost închis în 1948, fiind acuzat de „activitate dușmănoasă” împotriva regimului – asemenea tuturor elitelor a căror decimare începea în acea funestă epocă. Între 1949 și 1951 a îndurat infernul reeducării de la Pitești, unde s-a încovoiat, dar din care s-a ridicat. Chinul a continuat până în 1964, când a fost eliberat, laolaltă cu ceilalți deținuți politici, urmare a amnistiei generale.

După 16 ani de temniță grea, a ales calea preoției. A fost unul dintre cei mai iubiți profesori ai Seminarului Teologic Ortodox din București.

Un adevărat purtător de Hristos.

Nu a pactizat cu comunismul și nu și-a vândut sufletul celui mai anticreștin regim pe care l-a cunoscut umanitatea în secolul XX.

La finalul anilor `70, reacția sa curajoasă la demolarea lăcașurilor de cult a produs o undă de șoc la nivelul unor largi mase de români, din ce în ce mai însetate de adevăr și dreptate. A început o opoziție deschisă la infamiile dictate de Ceaușescu. În Postul Sfintelor Paști din 1978, la mănăstirea Radu Vodă din București, a ținut șapte „Cuvinte către tineri”, predici incadescente împotriva dictaturii de pe poziții creștine. În jurul său s-au adunat numeroși români de toate vârstele, care îi împărtășeau emoția, tăria și verticalitatea.

Succesul crescând al predicilor sale i-a atras hărțuirile, intimidările și amenințările de rigoare ale Securității. Nicolae Ceaușescu însuși l-a declarat pe părintele Calciu dușmanul său personal. Un an mai târziu, a fost arestat și condamnat la 10 ani de pușcărie, pe baza unor pure invenții. În urma stăruințelor unor iluștri români aflați în exil și a presiunilor internaționale, a fost eliberat după ce a ispășit jumătate din pedeapsă. La mai puțin de 1 an de la eliberare, a fost forțat de Securitate să plece și s-a stabilit în Statele Unite, unde a primit cetățenia de onoare.

Doi președinți ai SUA, Ronald Reagan și George W. Bush, l-au primit la Casa Albă, în semn de prețuire.

În 2006, părintele Calciu părăsea această lume.

A fost zidul de apărare în fața unui sistem păcătos și distructiv.

Acest săditor de oameni, cu o credință molipsitoare, a propovăduit un adevăr fundamental: „Pe lumea asta nu contează decât relația cu Hristos!”

Părintele Calciu este un reper veșnic. Deloc întâmplător, a fost președintele de onoare al Asociației Rost, de la înființarea sa în 2001 și până când a plecat la Domnul.

Acest omagiu, pe care i-l aduc astăzi, este infim pentru cel care a fost un sfânt pentru noi toți.

Părintele a clădit, a întărit și a înviat suflete. L-a înviat și pe al meu întru Hristos.

Îi rămân îndatorat în veșnicie”.

Lasă un răspuns