”Bucureștiul ar trebui să funcționeze sub o singură primărie”

Astăzi a fost publicat un interviu pe care l-am acordat agenției de presă Punct News, în calitate de candidat al Alianței pentru Unirea Românilor la funcția de primar general al Capitalei.

Mai jos, redau transcrierea unora dintre afirmațiile mai importante și vă invit să urmăriți interviul filmat aici.

(…) Una dintre cele mai importante probleme cu care avem de-a face la nivelul Capitalei este administrarea pe sectoare. Viziunea mea este că Bucureștiul ar trebui să funcționeze sub o singură primărie generală, așa cum o fac toate marile capitale europene. Nu este admisibil, nici productiv, și nici justificat în vreun fel să trăim sub șapte administrații, șase primari de sector și un al șaptelea primar general, șapte consilii diferite cu toate aparatele corespunzătoare, încurcă foarte mult lucrurile.
De asemenea, Bucureștiul mai are o mare problemă, el nu are unde să se dezvolte, granițele lui actuale îl strâng și atunci ar avea nevoie de un spațiu de expansiune, în principal în localitățile limitrofe, dar, în opinia mea, pe întreg cuprinsul județului Ilfov. Ar trebui început cu un referendum pe care să-l facem printe bucureșteni și să vedem dacă ei sunt de acord să existe o singură primărie și un București mai mare, și apoi să trecem la celelalte măsuri esențiale.

(…) Mă bazez pe echipa de consilieri pe care noi o propunem pentru Consiliul General al Municipiului București, o echipă formată din profesioniști, din oameni care, în general, n-au mai făcut politică de partid, oameni cu experiență în domeniile lor profesionale, cu rezultate foarte frumoase, cinstiți și hotărâți să facă ceva pentru schimbarea în bine a calității vieții în București. Atâta vreme cât există voință politică, sunt și soluții pentru a demantela aceste mafii, pentru a le îndepărta de la bugetul public și pentru a asigura un cadru competițional corect pentru toți cei care vor să facă afaceri și să trăiască în acest oraș.

(…) Noi suntem o țară creștină și capitala acestei țări este un oraș majoritar creștin, așa cum ne arată toate statisticile oficiale, pe de o parte, pe de altă parte noi creștinii contribuim la bugetul local și național masiv, prin urmare avem aceleași drepturi ca și cetățenii care sunt atei sau poate chiar anticreștini. Atâta vreme cât nu facem un referendum pentru construirea de stadioane, de săli de spectacole sau de clădiri publice, așa nu facem nici un referendum pentru construirea de biserici. O mică parte din fondurile necesare construirii de biserici provine de la bugetul local sau național. Cea mai mare parte provine de la comunitățile de credincioși, de aceea nu cred că există nicio îngrijorare în această privință. Dacă aș fi primar general aș continua să ofer ajutor de la bugetul local bisericilor în construcții și Catedralei Mântuirii Neamului.”